Interesul meu la Heylux nu e altul decat sa devin bogata in cativa ani

0
216

Determinarea face totul atunci cand iti doresti ceva cu adevarat. Poate uneori este greu, alteori usor, insa daca ai acea determinare de care ai nevoie, poti trece peste toate cu usurinta. Crezi ca eu n-am avut momente diferite ca model de videochat la Heylux? Da, bineinteles, cele mai multe au fost frumoase, insa am avut si momente dificile.

Vrei sa te mint, sa spun vai ce super e totul, nu apare nicio problema, am viata perfecta? Ar fi frumos, dar n-am cum sa mint. Desigur, in ceea ce ma priveste jobul de la Heylux Iasi, as putea spune ca totul e cam perfect, ca nu am avut plangeri cu privire la acest job sau la echipa.

Adica din acest punct de vedere n-am avut niciodata reprosuri, insa nu exista momente in viata in care sa nu dai si peste situatii dificile. Important este sa treci peste acelea si sa ai si ajutorul necesar pentru a ajunge unde iti doresti.

Gasesc in Heylux suportul de care am nevoie, oricate probleme as avea

Am o viata cu suisuri si coborasuri, dar apreciez faptul ca de cand sunt model de videochat la Heylux acele coborasuri sunt usor de rezolvat pentru ca am suportul unui job bun, un job fara egal dupa parerea mea.

Si oricat de multe probleme ar aparea in viata mea, se vor solutiona cu timpul toate, nu e nimic ce nu pot rezolva banii castigati la Heylux. Atata timp cat dispun de banii castigati in videochat, imi iau de o grija, stiu ca asa cum apar problemele, asa pot sa dispara intr-o clipita.

Stii ce ma face sa raman mereu in picioare, sa fiu mereu puternica si sa demonstrez la Heylux ca sunt un model de exceptie cu castiguri la fel de exceptionale? Faptul ca sunt determinata sa ajung undeva. Sunt determinata sa ma imbogatesc datorita acestui job si stiu ca in cativa ani am sansa aceasta.

Dar si cand ajung la peste 5000 dolari lunar, cine-o sa fie in culmea fericirii? Eu!

Poate nu acum, insa sunt aproape. Acum am cate 2500-2800 de dolari lunar la Heylux, luna viitoare cine stie cat o sa am? Sau peste un an, cine stie cat evoluez, la cate mii de dolari mai ajung? Si daca as ajunge si la 5000 de dolari lunar m-as simti bogata, crede-ma.

Crezi ca bogatia sta neaparat numai in milioane? Pana si 2000 de dolari lunar inseamna bogatie pentru o fata ca mine, avand in vedere ca un job obisnuit nu ofera nici macar 10% din ce ofera jobul de la Heylux. Asa ca atunci cand o sa ajung la cateva mii bune de dolari in fiecare luna, o sa fiu implinita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.